Bible
- 1
- Vai de cetatea îndărătnică şi spurcată, vai de cetatea plină de asuprire!
- 2
- Ea n-ascultă de niciun glas, nu ţine seama de mustrare, nu se încrede în Domnul, nu se apropie de Dumnezeul său.
- 3
- Căpeteniile ei în mijlocul ei sunt nişte lei care răcnesc; judecătorii ei sunt nişte lupi de seară care nu mai lasă niciun os până dimineaţa.
- 4
- Prorocii ei sunt uşuratici şi înşelători; preoţii ei pângăresc lucrurile sfinte, calcă Legea.
- 5
- Domnul este fără prihană în mijlocul ei. El nu face nicio nelegiuire; în fiecare dimineaţă, El Îşi scoate la lumină judecăţile, fără să înceteze vreodată; dar cine este nelegiuit nu ştie de ruşine!
- 6
- „Am nimicit neamuri, le-am dărâmat turnurile, le-am pustiit uliţele, şi nu mai trece nimeni pe ele! Cetăţile lor sunt pustiite, nu mai au niciun om în ele şi nimeni nu mai locuieşte în ele!
- 7
- Ziceam: „Dacă ai voi măcar să te temi de Mine şi să ţii seama de mustrare! Nu ţi-ar fi nimicită locuinţa şi n-ar veni peste tine toate pedepsele cu care te-am ameninţat.” Dar ei s-au grăbit să-şi strice toate faptele.
- 8
- De aceea aşteptaţi numai, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula la pradă: căci am hotărât să strâng neamurile, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mâniei Mele; căci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Mele.
- 9
- Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând.
- 10
- Dincolo de râurile Etiopiei, Îmi vor aduce daruri de mâncare închinătorii Mei, obştea Mea cea risipită.
- 11
- În ziua aceea, nu vei mai avea nevoie să roşeşti de toate faptele tale prin care ai păcătuit împotriva Mea; căci atunci voi scoate din mijlocul tău pe cei trufaşi, şi nu te vei mai îngâmfa pe muntele Meu cel sfânt!
- 12
- Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului.
- 13
- Rămăşiţele lui Israel nu vor mai săvârşi nelegiuire, nu vor mai spune minciuni şi nici în gura lor nu se va mai găsi o limbă înşelătoare. Ci vor paşte şi se vor odihni, şi nimeni nu-i va tulbura.”
- 14
- Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului!
- 15
- Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nicio nenorocire!
- 16
- În ziua aceea se va zice Ierusalimului: „Nu te teme de nimic! Sioane, să nu-ţi slăbească mâinile!
- 17
- Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.”
- 18
- „Voi strânge pe cei întristaţi, care sunt departe de adunarea sfântă, pe cei ieşiţi din sânul tău, asupra cărora acum apasă ocara.
- 19
- Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi; voi izbăvi pe cei şchiopi şi voi strânge pe cei ce au fost izgoniţi, şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările unde sunt de ocară acum.
- 20
- În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strânge; căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pământului, când voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război sub ochii voştri, zice Domnul.”



